Noutati

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni

 

Depune proiectul şi  câştigă între 2000 şi 5000 de Euro !

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este un premiu anual, al cărui scop este să încurajezedezvoltarea unei conştiinţe europene în rândul tinerilor precum şi participarea acestora la procesul de integrare europeană.

Premiul este acordat proiectelor realizate de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, care promovează cooperarea şi dezvoltarea unui simţ comun al identităţii europene şi care dau exemple practice de europeni care trăiesc împreună ca o comunitate.

Proiectele înscrise în concurs trebuie să fi fost începute şi să fi fost finalizate în cursul anului calendaristic (12 luni) care precedă data limită de depunere a candidaturii actuale sau care să fie în curs de desfăşurare.

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este decernat anual, în comun, de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne de la Aachen.

Reprezentanţii celor 28 de proiecte naţionale selectate vor primi o invitaţie pentru o perioadă de patru zile la Aachen, Germania.

Premiile acordate celor mai bune trei proiecte vor fi înmânate de către Preşedintele Parlamentului European şi de către reprezentantul Fundaţiei pentru Premiul International Charlemagne din Aachen. Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 5 000 €, premiul doi este de 3 000 €, iar premiul trei este de 2 000 €.Premiul include, de asemenea, o invitaţie oferită membrilor echipelor laureate de a vizita Parlamentul European (la Bruxelles sau la Strasbourg), în toamna anului 2014.

Proiectele pentru Premiul Charlemagne pot fi depuse de către tinerii europeni până pe data de 10 februarie 2014.

Mai multe informaţii despre regulamentul concursului, modul de înscriere, precum şi formularul de înregistrare se regăsesc la următoarele link-uri:

http://www.charlemagneyouthprize.eu/view/ro/rules.html,http://www.charlemagneyouthprize.eu/view/ro/form.html

www.europarl.ro

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ARACIS a acordat ÎNCREDERE Universității „Danubius”

La sfârşitul anului trecut, Universitatea „Danubius” a trecut prin procedura de evaluare instituţională externă realizată de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, membră cu drepturi depline în Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior – ENQA
şi înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior – EQAR. Această instituţie are ca misiune efectuarea evaluării externe a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ superior şi de alte organizaţii furnizoare  de programe de studii specifice învăţământului superior.

Concluziile Raportului ARACIS cu privire la credibilitatea care poate fi acordată managementului Universităţii „Danubius” în materie de asigurare a calităţii programelor de studii dar  şi de respectare a standardelor academice de acordare a diplomelor de absolvire au condus la calificativul ÎNCREDERE.

Acest calificativ a fost acordat de către ARACIS în urma unor constatări ale evaluării care au pornit de la realitatea observată în timpul vizitei la Universitatea „Danubius” şi reflectă îndeplinirea cerinţelor normative obligatorii referitoare la calitatea personalului didactic şi la baza materială.

De asemenea, ÎNCREDEREA vizează şi programele de studii evaluate în cadrul evaluării instituţionale:Finanţe şi Bănci din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale.

Am încredere în echipa Universităţii „Danubius” care se adaptează oricăror provocări. Cadrele didactice sunt performante  şi deschise competiţiei internaţionale. Studenţii ştiu să trăiască adevărat şi responsabil viaţa de student danubian. Structurile instituţionale funcţionează într-un sincron perfect.  Toate acestea au condus la ÎNCREDEREA acordată de ARACIS, a declarat Andy PUŞCĂ, Rectorul Universităţii „Danubius”.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

CĂLĂTOREȘTE! SCHIMBĂ! EXPERIMENTEAZĂ!

AIESEC TE PROVOACĂ  LA…GLOBAL CITIZEN

3 workshop-uri în perioada 20 octombrie – 7 noiembrie!

un eveniment – surpriză – 1 noiembrie la Shopping City Galaţi!

AIESEC,  cea mai mare organizaţie studenţească la bordul căreia sunt doar tineri,  este prezentă în 124 de ţări şi teritorii, printre care şi România.

Obiectivul principal al acestei organizaţii studenţeşti internaţionale  este de a crea un impact pozitiv în societatea zilelor noastre, prin intermediul schimbului cultural.

Organizaţia încurajează studenţii să practice voluntariatul pentru susţinerea dezvoltării tinerilor  din întreaga lume.

Global Citizen, unul dintre principalele programe dezvoltate de AIESEC,  ajută tinerii studenţi să descopere noi culturi şi mentalităţi. Astfel, AIESEC  îşi doreşte să aducă un plus de valoare  comunităţii tinerilor de pretutindeni prin schimbul cultural şi informaţional dintre ţări.

În perioada 20 octombrie-7 noiembrie,  AIESEC Galaţi,  în parteneriat cu Liga Studenţilor Galaţi, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”  şi Liga Studenţilor Universităţii “Danubius” vor promova proiectul GLOBAL CITIZEN în rândul studenţilor gălăţeni care vor avea ocazia de a participa la cele  trei workshop-uri organizate cu acest prilej precum şi la un eveniment surpriză  ce va avea loc pe 1 Noiembrie la Shopping City Galaţi.

Seria evenimentelor organizate de AIESEC Galati, pentru promovarea programului GLOBAL CITIZEN, este proiectată astfel încât să contribuie la  dezvoltarea cunoştinţelor participanţilor în diferite domenii precum: schimb cultural, sănatate, protecţia mediului, dezvoltarea ONG-urilor şi drepturile omului, pe o perioadă de cel puţin 6 săptămâni.

Site: www.aiesecgalati.ro

Facebook: https://www.facebook.com/aiesec.galati

Event: https://www.facebook.com/events/1499233466998395/

GO GLOBAL!

Sef Birou Relatii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

PREMIUL DE EXCELENȚĂ PENTRU PROGRAMUL DE PROMOVARE ȘI RECRUTARE A VIITORILOR STUDENȚI

Al doilea an consecutiv, Universitatea « Danubius » a urcat pe podiumul excelenţei în educaţie la  Gala Premiilor EduManager.ro, eveniment organizat de Oameni şi Companii şi portalul naţional EduManager.ro, sub partronajul Ministerului Educaţiei Naţionale.


Premiul de Excelenţă pentru Programul de Promovare şi Recrutare a Viitorilor Studenţi a fost înmânat domnului Rector al Universităţii « Danubius », Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ, de către ministrul Educaţiei Naţionale, Remus PRICOPIE, în prezenţa a peste 150 de persoane, reprezentanţi ai învăţământului superior, ai învăţământului preuniversitar, lideri ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniu educaţiei şi ai mediului de afaceri.

Argumentarea voturilor exprimate de vizitatorii portalului EduManager.ro la categoria Programe de promovare şi recrutare a viitorilor studenţi, s-a bazat,în majoritatea cazurilor,  pe menţionarea unuia dintre cele mai complexe proiecte de promovare şi recrutare a viitorilor studenţi derulate de această Universitate : Caravana « Danubius « . De 7 ani, Universitatea « Danubius » este prezentă în faţa a mii de liceeni , în peste 10 oraşe din România (Galaţi, Brăila, Focşani, Tulcea, Buzău, Râmnicu Sărat, Constanţa, Tecuci, Bârlad, Botoşani, Suceava, Gura Humorului, Roman), prezentând oportunităţile oferite de programele de studii de licenţă, oportunităţi racordate realităţii pieţei muncii din România.

Coordonatorul acestui proiect, Lect. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE, a considerat că, pentru a capta atenţia tinerilor liceeni, nu este suficient să se prezinte în faţa acestora doar profesori universitari, ci  este nevoie de exemple şi de o comunicare interactivă.  Studenţii sunt singurii în măsură să le vorbească liceenilor despre ce înseamnă viaţa de student danubian, despre facilităţile de care beneficiază în această calitate, despre relaţia profesor- student, despre bursele de merit şi de excelenţă de care beneficiază, despre frumoasele experienţe ERASMUS şi despre stagiile de practică şi de Internship realizate în cadrul diferitelor instituţii publice şi private. Nu în ultimul rând, sunt singurii în măsură să garanteze faptul că studentul danubian se şi distrează şi este implicat şi în multe activităţi extracurriculare .

Rectorul Universităţii “Danubius », Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ, a fost însoţit la Gala Premiilor Edumanager.ro de o parte dintre studenţii care s-au alăturat echipei Caravanei « Danubius », studenţi  care şi-au dorit foarte mult să fie alături de domnia sa la acest eveniment.

Anul trecut, Universitatea « Danubius » a câştigat Premiul de Excelenţă pentru instituţia de învăţământ superior cu cea mai activă prezenţă online.

Felicitări, Danubius!

Citeşte mai departe ...

O NOUA SPECIALIZARE IN CADRUL SCOLII POSTLICEALE DANUBIUS

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

(autorizată), 140 de locuri la Şcoala Postliceală  „Danubius” unde absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de Bacalaureat, se pot înscrie, începând cu luna iulie. Durata studiilor este de 3 ani, perioadă în care Universitatea “Danubius”  asigură cursanţilor care doresc să promoveze Bacalaureatul, pregătire gratuită la disciplinele de bază ale acestui examen.

Practica de specialitate va fi realizată în cadrul  unităţilor de profil cu care Şcoala Postliceală « Danubius » încheie parteneriate: spitale, dispensare, şcoli, grădiniţe, azile de bătrâni, centre ale DGASPC (Direcţiei Generale de Sănătate şi Protecţia Copilului Galaţi), pentru a forma cadre specializate în toate domeniile de sănătate publică.

Cu sau fară Bacalaureat!

Şcoala Postliceală Danubius este soluţia salvatoare a elevilor care nu au reuşit să treacă examenul de Bacalaureat, aceştia având posibilitatea de a nu pierde contactul cu studiile şi de a se califica în una din cele două specializări oferite de Şcoala Postliceală Danubius.

Dar Bacalaureatul nu rămâne un subiect închis pentru elevii care se înscriu la această Şcoală. Astfel, Universitatea “Danubius” transformă neşansa tinerilor de a nu promova Bacalaureatul în şansa lor de abeneficia de pregătire gratuită pentru Bacalaureat, organizând pentru aceştia sesiuni speciale de pregătire cu profesori renumiţi pentru rezultatele lor la materiile Limba şi literatura română şi Matematică.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ALEGE ERASMUS DIN ERASMUS+

Vrei să beneficiezi de cea mai complexă experiență de învățare academică și personală?

Fii student internaţional!

Alege să studiezi sau să faci practică în altă ţară!

Participă la Erasmus Open Doors–vineri, 14 noiembrie 2014, ora 12:00, Sala B16

Afli oportunităţile de studiu şi de practică pe care programul Erasmus+ le oferă studenţilorşi proaspeţilor absolvenţi.

E2OD – Erasmus Online Open Doorsare loc pe 14 noiembrie în toată ţara, la Universitatea “Danubius”, în cadrul tuturor universităţilor din România care participă la Programul Erasmus+, online şi pe Facebook.

E2OD – Erasmus Online Open Doors este organizat de ANPCDEFP care vă invită să participaţi la toate activităţile derulate:

10.00 – Webinar: Erasmus pas cu pas pentru studenti (Agenţia Naţională)

12.00 – Erasmus Open Doors: OportunitatiErasmus in Universitatea noastră (Universitatea Danubius, sala B16)

16.00 – Erasmus Online Cafe: (Agenţia Naţională – online): Experienţa mea ca student Erasmus străin în Romania

17.00 – Erasmus Online Cafe: (Agenţia Naţională – online): Experienţa mea ca student Erasmus român în altă ţară

Urmăreşte ce se întâmplă şi pe pagina de Facebook a evenimentului:https://www.facebook.com/events/359590114204920/

Pentru alte detalii contactează echipa Erasmus a Universităţii Danubius:

T: 0372 361 185
    0372 361 186

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Make Erasmus, not war!

Citeşte mai departe ...

AGERPRES ȘI UNIVERSITATEA „DANUBIUS”: PARTENERI PENTRU PRESĂ DE CALITATE

 

Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii Danubius şi Alexandru GIBOI, Director general AGERPRES - Semnarea parteneriatului pentru proiectul ReStart

Moment istoric pentru presa din România. Vineri, 16 mai, în cadrul Conferinţei internaţionaleIntegrare Europeană. Realităţi şi Perspective (EIRP 2014), Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Universitatea “Danubius” din Galaţi au semnat un parteneriat care lansează proiectul ReStart, un proiect a cărui idee a luat naştere în luna ianuarie de la necesitatea implicării studenţilor în munca efectivă de jurnalist cu tot ce implică aceasta.

Fiind un eveniment satelit al Conferinţei EIRP 2014, lansarea Proiectului ReStart a fost prezentată în deschiderea oficială a lucrărilor acestei conferinţe de către invitaţii speciali:Alexandru GIBOI, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES şi Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor.

ReStart… de la începuturi. Alexandru GIBOI

Avem un parteneriat foarte important cu Universitatea „Danubius”: ReStart. Este un proiect care încearcă să găsească modalităţi diferite pentru un jurnalism de calitate. Presa din România are nevoie de  tineri bine pregătiţi în spiritul unui jurnalism de calitate pentru ca, pe viitor, copiii noştri să aibă informaţii de calitate şi nedistorsionate.

Alexandru GIBOI, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. Lansarea proiectului ReStart

Intenţionăm să creştem jurnalişti buni, să avem satisfacţia faptului că în momentul în care vor păşi în acest domeniu vor avea feeling-ul profesiei.” , a  declarat domnul Alexandru GIBOI, Director general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Andy PUŞCĂ, Rectorul Universităţii “Danubius”, un puternic susţinător al valorizării potenţialului studenţilor prin activităţi practice, a acordat domnului Alexandru GIBOI, Director General al AGERPRES,  Diplomă pentru promovarea unui jurnalism de calitate în lume, la aniversarea celor 125 de ani de activitate a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

ReStart promite presă de calitate pentru consumatorii de media. Cristi GODINAC

Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind

Alumnus Danubius, Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor şi Ombudsman al celei mai mari Agenţii de presă din ţară, AGERPRES,  a subliniat faptul că proiectul ReStart se va clona în toată ţara, rolul său fiind acela de a oferi consumatorilor de media presă de calitate. Baftă Restart!

Pentru data viitoare… un reportaj. Deja!

Cu ocazia lansării proiectului ReStart coordonat de Asist. univ. drd. Oana DRĂGĂNESCU, AGERPRESS a prezentat studenţilor ReStart, un reportaj realizat de echipa AGERPRES, în două zile,  bineînţeles cu subiect pozitiv: un exemplu de succes a doi tineri care şi-au pornit pe propriile forţe o afacere în Galaţi.

Este o temă dată studenţilor de la toate facultăţile pentru următoarea întâlnire, când se schimbă rolurile:  profesioniştii AGERPRES vor sta pe margine şi vor aplauda reportajul realizat de studenţii ReStart.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

CURSURI POSTUNIVERSITARE ÎN DOMENIUL DREPT

Absolvenţii studiilor universitare de licenţă, indiferent de specializarea absolvită, se pot înscrie la unul dintre cele patru programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuăînfiinţate în cadrul Facultăţii de Drept, în colaborare cu Centrul de Formare Profesională a Universităţii “Danubius”.

Protecţia juridică a copilului (durata: 144 ore)

Instituţii de dreptul familiei şi acte de stare civilă (durata: 144 ore)

Mecanisme juridice pentru o administraţie performantă (durata: 192 ore)

Infracţiuni prevăzute în legi speciale (durata: 192 ore)

Succes!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

FLAG PARADE! ERASMUS STUDENT NETWORK: DE 25 DE ANI ÎN EUROPA ȘI DE 10 ANI ÎN ROMÂNIA

25 de ani de Erasmus Student Network (ESN) în Europa

În săptămâna 12-18 octombrie Erasmus Student Network AISBL şi ESN România sărbătoresc 25 de ani de la înfiinţare. Tocmai de aceea, vă aşteptăm cu drag la evenimentele locale dedicate aniversării unui sfert de veac de mobilitate.

  • Principalele evenimente din aceste zile vor fi Flag Parade-urile organizate de secţiunile locale în centrele universitare din ţară.
  • Studenţii Erasmus vor fi actorii principali ai paradelor şi ei vor fi cei care vor aduce multiculturalismul în comunităţi.

Despre Flag Parade:

În cei 25 de ani de ESN de activităţi, voluntarii au sprijinit încontinuu schimburile internaţionale, indiferent de scop (schimb de studenţi sau de experienţă) sau de etapa în care astfel de programe se situează (de la Socrates, la Lifelong Learning Programs, iar acum la Erasmus+). În centrul tuturor evenimentelor se afla şi se află mereu promovarea multiculturalismului şi a mobilităţii.

Pentru a demonstra că după 25 de ani de ESN şi 27 de ani de Erasmus, fiecare se poate integra într-o comunitate internaţională, vom organiza în toate cele 37 de ţări cu secţiuni cel puţin un Flag Parade. În România, începând de joi participanţii sunt aşteptaţi la marşuri în oraşe precum Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu sau Timişoara.

Flag Parade-urile nu sunt doar o simplă aniversare dedicată ESN. Prin acestea ne dorim să arătăm tuturor cât de dinamic şi prietenos poate fi un mediu internaţional şi cât de mulţi pot beneficiari ai programelor de schimb. De asemenea, va fi o bună opotunitate pentru studenţi să-şi promoveze propria ţară într-un mod colorat şi spontan.

În funcţie de programul fiecărei secţiuni, acestea pot dura între 30 de minute şi o oră, iar acţiunile se bucură de sprijinul autorităţilor locale. În Galati evenimentul va avea loc pe 18.10.2014, de la 11:00, iar punctul de pornire este Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

ESN în câteva cuvinte:

Erasmus Student Network a fost înfiinţată în 1989 de primii beneficiari ai programului de schimb Erasmus, iar misiunea lor atunci a fost de a sprijini integrarea în comunităţile locale a studenţilor şi de a încuraja mobilitatea în spaţiul european. Scopul s-a păstrat şi acum şi suntem mândri că am jucat un mic rol în sprijinirea celor peste 3 milioane de tineri ce au avut parte de o mobilitate până acum.

La momentul actual, ESN este  cea mai mare organizaţie studenţească europeană, activă în 37 de ţări, numărând aproximativ 464 de secţiuni locale şi peste 13.500 de voluntari.

În România, prima secţiune a fost înfiinţată la Cluj, în 2004. Acum reţeaua naţională este formată din 7 secţiuni. Este prezentă în Bucureşti (2 secţiuni), Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timişoara şi în curând dorim să ne extindem în Craiova şi Galaţi.

Continuarea Flag Parade:

Tot în luna octombrie vom sărbători şi 10 ani de ESN în România. De aceea, de-a lungul evenimentului naţionalHalloween in Transylvania, când studenţii Erasmus vor descoperi zona Braşovului şi îl vor întâlni pe Conte în castelul Bran, vom avea un program dedicat celebrării primului deceniu de internaţionalizare acasă.

Unde ne puteţi găsi:

Pentru mai multe informaţii despre Flag Parade şi viitoarele evenimente ESN, vă rugăm să accesaţi site-urilewww.esn.ro şi pagina de Facebook, cât şi site-ul ESN dedicat celor 25 de ani de activitate.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus